Refacerea stratului de ozon dovedește că măsurile climatice dau roade
În marea de știri care vorbesc despre situația precară a Pământului și a încălzirii globale, un studiu al ONU aduce vești bune despre stratul de ozon.
Toată lumea a auzit de gaura din stratul de ozon găsită deasupra Antarcticii în anii ’80, cauzată de substanțele chimice nocive care sunt pompate în atmosferă. Aceasta a permis pătrunderea cantităților mari de lumină ultravioletă pe Pământ și a fost asociată cu o creștere a diagnosticelor de cancer de piele.
Interzicerea produselor nocive au dus la o rată impresionantă de vindecare a găurii de ozon, mai exact de 3 procente în fiecare decadă. Procesul inversează daunele provocate de anii de poluare periculoasă și, potrivit studiului, este așteptat să se repare complet până în 2060.
Studiul a fost o revizuire a Protocolului de la Montreal – o interdicție din 1987 care viza gazele provocate de om ce dăunează stratului de ozon. Acesta a constatat scăderi pe termen lung în cantitatea gazelor din atmosferă și faptul că ozonul stratosferic se recuperează.
„Gaura de ozon din Antarctica se reface. Ca rezultat al Protocolului de la Montreal, a fost evitată epuizarea ozonului din regiunile polare”, arată raportul. ONU și Organizația meteorologică mondială au precizat că studiul demonstrează că stratul de ozon din unele părți ale stratosferei s-a recuperat la o rată de 1-3 procente pe deceniu, începând cu anii 2000.
„Ținând cont de ratele detectate, emisfera nordică e așteptată să se vindece complet până în 2030, urmată de emisfera de sud în 2050 și regiunile polare în 2060”, mai arată raportul.
ONU a salutat succesul Protocolului, care a interzis sau a eliminat substanțele chimice care diminuează stratul de ozon, inclusiv cloroflurocarburile (CFC) care s-au dovedit a fi principala amenințare la adresa stratului de ozon.